10661871_386626488151637_147405743569675385_o

Principalul dușman al industriei muzicale este ea însăși

Industria muzicală este compusă din mai multe lumi. Imaginați-vă un triunghi: într-unul dintre vârfuri sunt artiștii, managerii, casele de discuri și organizatorii de concerte; în altul sunt presa și radioul, iar în cel de-al treilea vârf sunt cei care investesc în muzică (sponsorii). Deși aceste 3 lumi conlucrează (forțat), căci au nevoie una de cealaltă, viziunile lor despre muzică și despre gusturile publicului sunt complet diferite. Publicul urmărește triunghiul, îl vede ca pe un tot unitar și așteaptă să fie convins, fiind influențat de tot ce ascultă, vede și citește, de la cântecele în sine până la articolele și comentariile de pe bloguri sau de pe facebook.

Zilele acestea a devenit viral un articol de pe VICE, care demasca “4 lucururi despre cum se face muzica pop în România“. Articolul prezintă niște realități exagerate și ridicate… nu la rang de regulă, ci la rang de adevăr absolut. Totodată, el plantează în mintea oamenilor ideile străvechi că muzica se face pe și pentru bani, că undeva sunt alții extrem de talentați care n-au nicio șansă în fața vedetelor de carton, că managerii și impresarii sunt toți niște cocalari care fură și, desigur, că textele nu reprezintă pe nimeni. Noi, cei care lucrăm în industrie, râdem și ne bucurăm ca proștii “ce tare că în sfârșit spune cineva lucrurilor pe nume“, gândindu-ne că dacă oamenii vor citi, în sfârșit vor afla Adevărul despre Ei, căci întotdeauna există “alții” care sunt cei răi, în antiteză cu ai noștri, cei buni. De fapt, prin asemena articole, toți artiștii sunt coborâți de pe piedestal și puși într-o oală cu fotbaliști, asistente tv și vatmani. Iar acolo, în mulțime, nu mai interesează pe nimeni că Tudor Chirilă, de exemplu, chiar scrie niște texte cu semnificație și nici că Anca Lupeș este un manager foarte cult și civilizat care poate oricând să predea meserie.

Dar campania de demitizare a artiștilor români a început demult, odată cu emisiunea lui Măruță. Cântăreții erau puși în situația penibilă de a da un soi de examen la “cântat live”, iar prezentatorul dădea verdictul “are sau nu are voce“. De parcă pe Britney Spears sau pe Keisha o întreba cineva. Dar ele trăiesc și fac treabă serioasă într-o altă lume, paralelă cu a noastră. Acolo, la ei, Măruță purta numele de Letterman, iar artiștii mergeau la emsiune pentru a se pune în valoare. La noi, managerii se băteau pe spațiul din emisiunea lui Măruță pentru a-și face artiștii de râs în timp ce popularitatea lui Măruță creștea. Așa ceva nu o să vezi în România, dar e posibil să vezi orice artist român ținând o găină în brațe “așa, să facem caterincă de Iulia Albu“:

Parcă nu întâmplător, pe 1 aprilie, directorul unei stații radio majore (care mi-e și prieten, de altfel) publica pe blogul personal un articol numit “Cum să-i refuzi pe Ștefan Bănică, Smiley sau Holograf” din care citez “Nu mi-am permis niciodata sa spun ca o piesa sau alta e naspa pentru ca e ca si cum as spune unei mame ca plodul ei e urat cu spume“. Ce înțelege ascultătorul din asta? Că piesele de pe radio sunt niște capodopere în comparație cu cele pe care directorii de playlist sunt obligați să le refuze. Dar, desigur, ajunge la consumatorul de muzică și informația că artistul pe care el ar trebui să îl venereze, sună la radio cu textul “Hai, te rog eu, dă-mă la radio“. Adevărul este presupus și simțit de toată lumea. Dar e ca și cum ai citi pe blogul directorului de la Vodafone “am prostit fraierii și săptămâna asta cu o super-ofertă plină de steluțe și de note de subsol“; sau ai găsi pe blogul lui Băsescu articolul intitulat “Cum te mint politicienii să votezi cu unul sau cu altul deși ei sunt prieteni între ei“. Nu o să citești așa ceva deoarece ei au înțelepciunea de a își proteja tortul. Noi însă nu înțelegem cât de ineficient este să distrugem magia (din jurul unui artist) într-o industrie construită, prin specificul ei, în jurul acestei magii.

Înțeleg dorința de a spune. Oh, boy, câte aș avea de povestit și eu… Dar dacă ajungem să confirmăm toată îndoiala pe care muzica de pe radio o sădește în mintea ascultătorilor, vom fi tot noi cei care ne vom plânge doi ani mai târziu că pubicul nu mai respectă artiștii și, în consecință, că nu putem vinde cd-uri, mp3-uri, bilete sau că nu putem derula campanii publicitare cu ei. Mereu m-am întrebat dacă radiourile românești sună cum sună pentru că muzica românească este foarte proastă sau muzica românească este (in genere) proastă pentru că radiourile sunt cum sunt?…

Un alt prieten, reprezentant al unui site de ticketing, dar și organizator de concerte a simțit nevoia să scrie pe facebook că este o prostie pentru o trupă care cântă de 25 de ani să aibă bilete de 10 ron. Efectiv, ei au avut 1400 de spectatori în seara respectivă, încasând in jur de 3.000 euro la un concert de club în timp ce și-au expus muzica în fața a 1400 de oameni. Două săptămâni mai târziu, tot el simțea nevoia să comenteze faptul că un alt promoter a făcut o ofertă de reducere cu 50% la bilete cu ocazia Mărțișorului, iar asta înseamnă “bătaie de joc față de fanul care a cumpărat în presale”. Adică, dacă nu te simțeai jignit, fanule, pentru că tu ești mulțumit că îți vezi trupa preferată, fii atent: ai putea să te simți jignit!

De parcă nu e suficient cât rău ne fac ceilalți, nu ne putem abține să nu ne facem rău singuri. Acum 12 ani, Paraziții dadeau pe jos cu jumătate de industrie în aplauzele generale ale publicului, dar și ale presei (piesa lor intra, într-o ipocrizie vecină cu demența, în playlisturile posturilor muzicale înainte și după oricare altă piesă pe care o ironiza). Iar oamenilor le-a ramas că “live nu poate” (nimeni), dar “playback poate sa faca și o surdo-mută“. Ar trebui făcut un cartonaș dintr-acela cu ce crede artistul rebel că face, ce crede publicul că face, ce crede presa că face și ce face el de fapt.

Oamenii au alte griji decât frustrările noastre legate de muzică. La fel cum suporterii din fotbal au abandonat stadioanele din cauza scandalurilor, a sutelor de personaje dubioase și a miilor de acuzații de blaturi și de corupție, tot așa vor face cu artiștii noștri pasionații de muzică (de altfel, a devenit cool sa nu asculți muzică românească… ta-na-na-na-na!). Cu fiecare zi, prin fiecare articol defăimător pe care îl promovăm îi facem să creadă că totul este o mlaștină în care nu au ce căuta. Căci nimeni nu le spune că, de fapt, majoritatea cântărețelor nu sunt curve, că cei mai mulți dintre artiști muncesc foarte mult, că majoritatea celor din spatele artiștilor sunt foarte serioși și sunt oameni cu care poți avea o discuție de business foarte coerentă.

Nu mă adresez publicului, căci nu avem niciun drept să le cerem lor să își sacrifice din timp pentru a fi atenți la noi. Dar e momentul ca toți colegii noștri de breaslă să înțeleagă că notorietatea se poate construi și cu decență (măcar uneori), că trebuie să ne controlăm frustrările și nu în ultimul rând că avem nevoie unii de alții.

sunca-la-matrimoniale_517e32b9df6d0d

Je suis anuntul.ro

Firma care administrează unul dintre cele mai populare site-uri de mica publicitate, anuntul.ro, este urmărită penal pentru proxenetism, deoarece a acceptat (de facto a tolerat) publicarea de către utilizatorii săi a unor anunțuri prin care își racolau clienți pentru prostituție.

Asta îmi seamănă foarte mult cu dosarele penale de trafic de droguri. Dacă sunt 5 prieteni și le vine ideea să se drogheze, îl trimit pe unul dintre ei să cumpere droguri, atunci acesta din urmă este traficant, în sensul legii. Este metoda clasică a Poliției și Parchetelor din România de a obține câteva sute (mii) de condamnări pentru trafic de droguri, de a justifica banii destinați luptei împotriva drogurilor dar fără a se atinge cu adevărat de un traficant.

Acum, au trecut la prostituție. Oare faptul că în popor este denumită “cea mai veche meserie din lume” nu le spune nimic acestor idioți care ne guvernează? Prostituția nu va dispărea pentru că ai închis un site, nici pentru că așa își dorește Patriarhul sau Ponta (deși ar fi ironic ca tocmai El să își dorească asta) sau vreun procuror. Cât timp cineva e dispus să plătească pentru sex iar altcineva e dispus(ă) să facă sex pentru bani, cei doi se vor întâlni cumva.

Închiderea rubricii de anunțuri erotice de pe anuntul.ro nu doar că nu va stârpi fenomenul, dar îl va agrava. Dacă prin acest site orice fată putea să dea un anunț și să își găsească clienți în mod direct, acum ea va avea nevoie de adevăratele rețete de proxenetism. Un alt aspect interesant este că Statul român avea o problemă cu anunțurile de pe anuntul.ro, unde firma urmărită penal platește taxe pentru banii încasați. Astazi, însă, văd că există în continuare toate celelalte site-uri care taxează fetele la negru. Ba mai mult, publi24.ro de exemplu menține politica editorială pentru care proprietarii site-ului anuntul.ro sunt urmăriți penal. Nu mai vorbesc despre faptul că nimeni nu are vreo problemă cu saloanele de masaj erotic, după cum bine remarca Dragoș Stanca pe pagina sa de facebook.

Dar cel mai și cel mai grav este faptul că o instanță din România a intervenit în politica editorială a unei publicații online și i-a interzis să mai afișeze rubrica de matrimoniale. Acest articol la asta se referă: la protejarea libertății editoriale a oricărei publicații, nu la legalizarea, încurajarea sau susținerea prostituției.

Până la urmă ce a făcut anuntul.ro? A răspuns unei cereri a publicului. Așa cum susțin și posturile de radio și televizune că fac. Era imoral? Probabil că da. Dar cât timp emisiunea lui Capatos e on air pentru că “așa vrea publicul“, cât timp “What can I do în mintea mea ești tu” a rupt playlisturile posturilor de radio, de asemenea la cererea publicului, iar și Vița de Vie sau Paraziții au voie să facă cântece prin care să promoveze consumul de marijuana, cred că este un abuz al procurorilor și al instanței să interzici celor de la anuntul.ro să publice orice anunț ar vrea utilizatorii săi.

În urmă cu câteva luni, toți erați Charlie, oficial, pentru că dreptul la liberă exprimare nu poate fi oprit cu arma. Total de acord. Astăzi, în România, libertatea editorială este îngrădită prin amenințarea cu închisoarea. Așa că, da, astăzi, JE SUIS ANUNTUL.RO.

Constanta Vunk Acustic (25 of 112)

Visele artiștilor se împlinesc. E meseria noastră să îi ajutăm.

Tulcea Vunk Acustic (9 of 129)Sâmbătă, la finalul ultimului concert din turneul acustic “Înconjurul lumii”, trupa VUNK, prin vocea liderului sau, Cornel Ilie, anunța o extensie de 6 orașe, într-o etapă ce se va desfășura în luna mai.

Nu există nicio rațiune economică pentru care acest turneu să fie prelungit. În ultimele 23 de zile în care s-a desfășurat faza programată inițial, “Înconjurul lumii” și-a atins, iar pe alocuri chiar și-a depășit, toate obiectivele. În plus, nu există niște resurse financiare clare (de exemplu, un sponsor) care sa suporte încă 10-12 zile pe drum în 38 de oameni. Cu toate acestea, atunci când Cornel mi-a spus că vrea să continuăm, i-am răspuns fără ezitare “Facem!”.

Dincolo de cifre, nu trebuie să uităm că artistul are nevoie de libertatea de a își construi lumea, de a compune, de a cânta, de a scrie, de a crea, în general, fără să se gândească la Excel. Jobul meu este să fac ordine în Excel, iar în cazul de față, “ordine în Excel” înseamnă că trebuie să mai tai din cheltuieli, să găsesc surse suplimentare pentru încasări, nu să spun “nu facem asta pentru că îmi strică mie bugetul.

Nimeni nu are nevoie de un manager care sa îi spună “nu se poate”, “nu avem bani” etc. (pentru simplul motiv că asta știe și singur…). De exemplu, un artist atât de creativ cum este Cornel Ilie are nevoie de un management care să facă să se poată. Acesta este singurul merit pe care mi-l acord în ecuația VUNK: am reușit să îl las pe Cornel să zboare, să viseze și să știe că oricât de fantezist ar părea ceea ce își dorește el, echipa noastră va fi mereu în spatele lui pentru a transforma un vis in realitate. Mai departe, succesul vine din talentul și din munca lui.

La un alt nivel, Brian Message (este unul dintre cei mai importanți manageri din industria muzicală – reprezintă printre alții pe Nick Cave sau Radiohead) povestea anul trecut la o conferință cum a lansat un album al lui Nick Cave fară nicio campanie de promovare care să-l implice pe artist în interviuri, emisiuni, ședințe foto etc. pentru un motiv foarte simplu: era partea pe care artistul o ura. Atunci, Message i-a spus “Fă albumul cum vrei tu, concentrează-te doar pe asta și o să îl vindem fără promovarea clasică, dacă asta te deranjează“. Lăsându-i artistului libertatea de a fi creativ, albumul a fost excelent și s-a vândut excelent. :)

Managerii nu sunt magicieni. Nimeni nu poate să facă un idol din orice fată (talentată sau nu) care vrea să cânte și care așteaptă să îi scrie cineva muzica și textele, să îi aducă niște bani și să o tranforme în vedetă. Uneori, artiștii nu înțeleg prea bine că noi lucram cu materialul clientului, iar acesta este creativitatea lor, în timp ce unii manageri uită că jobul lor este să facă mai ușoară viața artistului, nu pe-a lor. Visele se împlinesc. Dar nu de la sine, ci cu multa muncă. Ai obligația să încerci, să greșești, să cazi, să te ridici. Dar cheia, după părerea mea, este să ai răbdare; căci orice vis are momentul lui.

Constanta Vunk Acustic (25 of 112)

Turneul “Înconjurul lumii” continuă în luna mai cu cel puțin 6 orașe. Pentru a contrazice parțial ceea ce am scris la început, Cornel simte altfel nevoia publicului de a vedea aceste concerte, iar subiectivitatea sa în relația cu fanii îi va satisface pe  aceștia. Ei sunt motivul pentru care există VUNK, iar la final, satisfacția lor va aduce și business-ul, care în momentul de față este piesa lipsă din puzzle-ul acestei decizii.