card-26-pf-amex-tarom-clasic

Bancpost loveste din nou

- Buna ziua, de la Bancpost va contactam.

– Da, spuneti…

– Ati avunt un card American Express Tarom la noi si deoarece am avut o colaborare buna, dorim sa va prezentam un nou produs.

– Inteleg ca nu ati citit nici dumneavoastra cererea mea de reziliere a cardurilor AMEX.

– Nu…

– Daca ati fi citit, ati fi aflat ca nu mai vreau sa am de-a face vreodata cu Bancpost si ca acele carduri constituei cea mai proasta experienta pe care am avut-o cu vreo banca.

– Inteleg, dar, stiti, intre timp conditiile s-au schimbat.

– Nu pare ca s-a schimbat ceva. Tocmai mi-ati spus ca am avut o colaborare buna in conditiile in care eu  am scris pe 2 foi A4 cat de proasta a fost colaborarea noastra. Daca s-ar fi schimbat ceva, mi-ati fi spus “Stiu ca au fost niste probleme in trecut, dar s-au schimbat niste lucruri”. Dar pare aceasi neatentie si nepasare…

– Inteleg. Dar cunoasteti beneficiile cardului Wizz Air?

– Nu sunt curios, nu vreau sa mai am de-a face vreodata cu Bancpost. Mai ales dupa acest telefon.

– Bine, dar daca va razganditi totusi ne puteti suna chiar pe acest numar….

Despre incidentul cu Bancpost de prin 2008 am scris aici: http://cristian-stan.com/2011/12/06/reclamatie-resemnare-revolutie/

Mai mult, nu am cuvinte. Jur.

Zapada in Romania

Insolvența instituțiilor Statului

În ultimele zile, am avut cu toții ocazia de a da, din nou vina pe Stat. Mai întâi, ușor exagerat în cazul accidentului aviatic, apoi pe bună dreptate în cazul dezăpezirii. Sau a lipsei de reacție în fața înzăpezirii. Nu vreau să insist pe primul subiect, pentru că au făcut-o alții, dar voi reveni. Pe subiectul șoselelor și drumurilor înzăpezite, au apărut, ca la orice subiect trendy, și unii care au spus “În loc să puneți mâna pe lopeți, așteptați să vină Statul să vă dea zăpada”. Plus nemuritorul “pe vremea lui Ceaușescu… era altfel”. Ceea ce nu e 100% greșit, dar nici corect nu e.

Păi da, era altfel. Susțin în continuare ideea că nu te poți aștepta de la Guvern sau Primărie să-ți rezolve problemele; că pasivitatea socială nu duce la nimic bun. Însă: pentru ca tu, cetățene ,care scrii “puneți mâna pe lopeți” să primești un salariu lunar de 1500 ron, Statul încasează (cumulat de la tine și de la angajatorul tău) aproximativ 1000 ron. Plus taxe de drum, accize la benzină, taxe de poluare, taxe de prima înmatriculare etc. Dacă sfârșesc eu prin a da zăpada de pe drum cu lopata, vă întreb pentru ce mai plătesc taxe? Sau unde se termină răspunderea Statului? Sau când începe ea?

Căci, pe principiul ăsta, e simplu să fii Stat. Putem extinde: vreți acum servicii de sănătate? Nu luați voi mai bine 2 aspirine (eventual una a săracului) și așteptați să vă treacă? A funcționat atâția ani… Dar cum vrei să îți prind eu hoțul telefonului mobil? Hai, zău, pentru 400 ron vrei să mobilizăm Poliția și Parchetul? Ele oricum sunt preocupate să asculte telefoane și să dea amenzi de circulație pentru că ai mers cu 62  kmh în satul de pe drumul “național” nedezăpezit de CNADR, care ADMINISTREAZA drumurile naționale (doar băncile “administrează” conturile clienților mai pasiv, dar ăsta e un alt subiect). De educație, doar știți că n-avem bani…  Dați și voi niște bani la meditații, sau ce naiba, acum cu internetul ăsta copiii chiar nu pot să își găsească singuri informațiile? Nu mai vreau să continui cu hiperbola pe justiție, pentru că deja m-am enervat :). Dar sunt sigur că ați prins ideea.

Relația cetățeanului cu statul este una contractuală. Un contract obligatoriu, un soi de jaf legal cum îl numea un celebru sociolog britanic acum vreo 2 secole: tu le dai taxele, ei au grijă de problemele sociale. Problema este că Statul (în cazul nostru cel român, dar cu siguranță și altele de pe glob) nu prea își îndeplinește contractul. Spune că nu are bani. Și te enervează, pentru că tu i-ai plătit. Da, dar alții nu au plătit, replică el; sau nu au plătit suficient. Păi atunci, să ceară insolvența, așa cum se întâmplă în mediul privat. Să intre în reorganizare, să propună un alt model statal, căci așa cum merge el, e clar că nu duce nicăieri.

Aproape off-topic, fix d-asta s-a cerut ca cineva dintre autorități să plătească în cazul accidentului aviatic: pentru că ne face să ne întrebăm “cu ce se ocupă instituțiile statului?”. Clar că nu era nici treaba lui Ponta nici a lui Stroe și nici a primarului din Beliș să găsească avionul. Mai mult, după cum am zis-o pe pagina pe de facebook, consider că dacă am avut 75% supraviețuitori, operațiunea de salvare a fost, cinic, un succes. Dar situația în sine ne amintește că plătim taxe și Statul nu face nimic. Că avem obligații, nu și drepturi. Cu excepția celui de a-i vota. Pe ei. 

smoking_by_nextgirl

Restart.

Cred că v-am mai spus că îmi plac diminețile târzii. Atunci când iei un mic dejun pe la 10-11 și nu e chiar nimeni pe stradă sau în jur. Iar dacă este cineva, încă nu s-a trezit suficient de mult încât să facă gălăgie sau să se facă remarcat. Într-una dintre aceste dimineți, îmi beam frumos cafeaua pe o terasă când a apărut la masa de-alături o familie de sud-africani. Bănuiesc că erau sud-africani după tricourile cu simbolurile naționalei de rugby ale acestei țări pe care le purtau cei doi copii. Și după accent. Păreau expați pentru că ciupeau un pic de română, aveau o mașină și păreau semi-integrați. I-am studiat un pic și i-am invidiat: 2 oameni de 35-40 de ani cu 2 copii vin tocmai din Africa de Sud să se mute în România. Transmiteau o liniște, o relaxare și o stabilitate pe care doar expații o au (ce drame or avea și ei în sufletul lor sau de ce s-or fi mutat la mii de mile distanță doar ei știu; asta nu contează în economia articolului, căci scriem pe principiul “nu lăsa realitatea să strice o poveste bună“).

Mulți s-ar întreba de ce s-ar muta cineva în România, când mai toți vor să plece de aici. Eu am descoperit Bucureștiul acum câțiva ani prin ochii fostei mele prietene thailandeze. Căutând cu disperare să o fac să îi placă aici, ștergeam cu buretele toate preconcepțiile, poveștile și mizeriile din fiecare loc. Ce rămânea? Un oraș frumos, chiar special în felul lui. Am făcut zilele trecute, involuntar, același experiment în Centrul Istoric al Capitalei. Mă plimbam printre sutele dacă nu miile de oameni, într-o aglomerație colosală, cu muzica urlând haotic din fiecare pub, bar, club și terasă, cu toți oamenii fumând fiecare fix unde vrea… Deși pentru oricare dintre noi este o atmosferă ușor apocaliptică, deranjantă de multe ori, n-ai cum să nu recunoști că tot haosul ăla este, de fapt, o oază de libertate. Pentru niște australieni veniți în vacanță care nu pot nici măcar respira altfel decât spune legea statului lor sau pentru niște francezi care nu au voie să fumeze într-o cafenea, un loc în care literalmente poți face orice, în care totul este foarte ieftin și unde ești într-o siguranță totală, este fix Paradisul. Mă uitam, comparând cu alte centre de distracție de pe planetă și am ajuns la concluzia că centrul vechi este unul dintre cele mai tari locuri de pe Pământ la capitolul distracție-depravare etc. Comparabil cu Bang-la Road din Phuket, doar că acolo este prea puțin prietenos cu publicul feminin. Pe de altă parte, cred că asta îi lipsește orașului nostru pentru a deveni o Mecca a depravării europene: acele sute de fete care sunt deja acolo sa agățe străini pentru “one hour honeymoon” să fie mai evidente. Și noi să nu o mai ardem pios-intelectual. Până la urmă, la fel cum turiștii merg la Amsterdam mai mult pentru droguri și sex decât pentru Muzeul Van Gogh, să nu ne facem iluzii că Ateneul și Casa Poporului sunt mai atractive decât o fată disponibilă pe tocuri, cu fustă scurtă și cu un decolteu spectaculos, nu!?!

Revenind la expați, căci am tendința de a uita despre ce e vorba, îmi plac. Mi se pare frumos să îți schimbi locul lui “acasă” atunci când simți că asta vrei să faci. Să o iei de la început într-un loc nou, să îți faci un anturaj nou, să te tâmpească stupizeniile locale… mi se pare minunat. Citeam undeva o chestie care mi-a plăcut mult: un studiu care spunea că oamenii care călătoresc mult sunt în “căsnicie” niște parteneri mai buni, pentru că sunt mult mai toleranți și pentru că au dezvoltat acel simț al atenției la normele locale, respectiv la nevoile celuilalt atunci când vorbim despre o relație. Când ești departe de locul unde ai crescut, unde ai cei mai vechi prieteni, totul se vede altfel…  Și totuși. Un singur lucru poate sta în calea fericirii obținute prin relocare: să nu fugi. E frumos să pleci pentru că vrei asta, atunci când simți că e un pas firesc. În niciun caz să nu fugi de problemele tale atunci când vrei să te muți. Nici să nu o faci pentru bani. Problemele tale, mai ales atunci când sunt în tine, te vor urma și în Mozambic și în Danemarca și în Brazilia și în Australia. Maxim, le vei păcăli câteva săptămâni (sau, cu puțin noroc, câteva luni) până se prind ele unde ești :D. Apoi, va durea și mai tare, pentru că ți-ai irosit ceea ce credeai a fi un Joker.

ileana

Da, dar tu ești Vărsător

București, mai 2013, un scriitor mediocru încearcă să scrie un basm.

Făt Frumos ar putea purta numele de Florin, iar pe Ileana Cosânzeana, cel mai probabil o cheamă Alinutza (ca în bancurile cu același nume). El este fotograf, ea corporatristă. Viața, în marele său cinism, i-a făcut totuși să se întâlnească. Autorul insistă, de dragul conceptului de basm, că s-ar fi îndrăgostit unul de altul. Dar Făt Frumos (a.k.a. Florin) nu este chiar (din) lacrimă, căci în viața asta le cunoscuse, printre altele, și pe Elena, și pe Roxana și pe X Mădălina care, mă-nțelegeți, îl făcură total impur, atât la trup cât și la suflet. Tatăl Alinutzei, pe de altă parte, nu era Verde-Împărat, ci un bețiv ordinar care își bătea soția sub ochii tinerei Ilene Cosânzene a vremurilor noastre. Tânăra a tras instinctual concluzia că “așa-s bărbații și acesta este modelul de familie, mai bine nu se poate”, în consecință s-a aruncat cu viteză în brațele primului bou pe care l-a întâlnit. Autorul îl numește generic Ion, parcă pentru a sublinia faptul că este un țăran. Ion joacă în basmul anului 2013 rolul Zmeului, căci cu nesiguranța pe siguranța sa a reușit să o captiveze pe Alinutza. În fine, lipsește din poveste Muma Pădurilor. Pentru că este inutilă.

Față de basmele de odinioară, Florin nu trebuie să treacă prin capcanele puse de Muma Pădurilor și nici să se bată cu zmeul. E băiat educat și oricum nu ar fi recurs la violență. Alinutza însă citise într-o revistă glossy dedicată sexului frumos un articol inspirațional cu titlul “Cum să te convingi că ai găsit bărbatul potrivit” (personal, l-aș fi numit “Cum să te păstrezi nefericită și să mori singură”, dar eu sunt misogin), care i-a dat multe idei de încercări la care să-l supună pe bietul băiat, ca să fie sigură că nu se arde. O alta deosebire față de basmele clasice este că în basmul anului 2013, Făt Frumos nu mai are de trecut 3 probe. Nu știe nici dracu’ câte obstacole are de trecut. O întreabă pe Alinutza de ce alege să fie nefericită cu țăranul de zmeu și ea spune că îl iubește. Insistă în naivitatea lui de artist fotograf : “Bine, dar se poartă mizerabil cu tine...”, dar ea îi răspunde “Eee… lasă-mă-n pace, nu știu eu cum sunteți voi bărbații?!”. Trec luni după luni și Ileana Cosânzeana epuizează încet-încet ideile geniale din revistă. Florin o surprinde cum zâmbește pe ascuns mulțumită că, în sfârșit, cineva a trecut toate probele, și crede că vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți. O întreabă “Acum ai înțeles că te iubesc?”. Numai că, surpriză, Alinutza i-a răspuns: “Da, dar tu ești Vărsător, iar eu sunt Taur și eram sigură de la început că n-o să meargă, deci mai bine o lăsăm așa”.

Articolul mi-a fost inspirat de o discuție cu prietena Andreea Berghea în care îmi spunea că îi vine greu să creadă că mai sunt bărbați care visează la povești de iubire ca-n basme pentru copii. Dragă Andreea, pentru fiecare poveste de dragoste eșuată, pentru fiecare basm transformat în tragedie, există un “el” nor o “ea” care sunt vinovați. Nu “bărbații” sunt niște porci și nici “femeile” niște curve. Nu. Sunt doi indivizi care aleg, din diverse motive, să trăiască sau să nu trăiască o iubire ca-n povești. Cea mai tristă parte este că atunci când unul alege să facă pe deșteptul, alege și pentru celălalt…

edina_2x24

Lecții de viață – best of

În decursul timpului, pe pagina de facebook a blogului am aberat în voie sub forma unei mici serii numite “Lecții de viață”. Micile mele “quotes” au început în luna septembrie și n-au avut nicio regularitate. Unele dintre ele sunt chestii funny spuse prin cluburi când eram în turneu cu Vunk și de aceea se referă la alcool și femei :). Era o perioadă tare drăguță. Două dintre ele nu-mi aparțin sub nicio formă, sunt citate – unuleste o replică din filmul “As good as it gets”, celălalt este un text din cartea 99 francs scrisă de  Frederic Beigdeber. Unele sunt mici revelații descoperite în viața de zi cu zi (o parte dintre ele mi le-am amintit chiar acum în timp ce săpam pe propia pagină de Facebook).

1. E mai bine in vacanță decât la muncă
2. Cea mai buna parte atunci cand nu ai bani este iluzia ca ai putea fi fericit daca ai avea bani…
3. Daca am trait fara ea 32 de ani, cat de greu poate sa fie sa treaca noaptea asta?!?!
4. Decât să privești jumătatea goală a paharului, mai bine umple paharul cu niște Bushmills și nu mai abera!
5. N-ai cum sa cumperi o sticla de whiskey, iar a doua zi dimineață să nu fie pe jumătate goală; că-i păcat.
6. Nicio pițipoancă nu e suficient de pițipoancă dacă n-are pe facebook o poză cu un copil în brațe și cu textul “Viața mea” sau similar. Abia la primul comentariu, aflăm că este “nepoțica 
7. În orice viață frumoasă, sunt mai multe zile urâte și triste decât zile bune și fericite.
8. Suntem nostalgici după copilărie pentru că atunci nu știam că putem face sex, așa că găseam multe alte metode de satisfacție.
9. Metroul e adevaratul Bamboo. Toate sunt acolo.
10. O relație eșuată este cel mai bun motiv să nu începi alta…
11. Diferența dintre o zi bună și una proastă, dintre o lună bună și una proastă, dintre un an bun și unul prost este de doar un telefon…
12. Atunci când ai prea multe de făcut și nu știi în ce ordine să le faci, apucă-te de altceva, preferabil non-lucrativ și total recreativ!!
13. Dacă trimiți smsuri când te îmbeți, vei avea o lectură extrem de interesantă a doua zi. O găsești în “sent”.
14. Nu există gest mai optimist decât să păstrezi hainele care ți-au rămas mici, pe criteriul că “poate slăbesc la loc“…
15. Cum faci să ai o relație disfuncțională de lungă durată? Nu o oprești în primele luni, când simți că nu e ce trebuie, după care nu o mai oprești pentru că, deh, doar sunteți de atâta timp împreună…
16. Sinceritatea este apreciata doar in filme. Si in povesti motivationale.
17. “Don’t ruin everything by being you“
18. Când îți trece prin cap să îți faci planuri, amintește-ți de toate planurile care nu ți-au ieșit.
19. Strecurătoarea nu poate fi spălată temeinic.
20. Timpul nu rezolvă problemele, ci doar le adâncește.
21. O femeie este motivul pentru care un bărbat se poate lasa sau se poate apuca de băut.
22. Frustrarea nu înseamnă atitudine.
23. “Fericirea este eșecul nefericirii”
24. Dacă e soare afară, nu înseamnă că e și cald… (Bbbrrrrr….)
25. Dacă vrei cu orice chip să fii nefericit, analizează în continuu problemele, întâmplările și chiar viața ta în general.
cuplu1

Ce frumoasă e viața la 18 ani…

El și ea într-o cafenea din centru. Sunt foarte îndrăgostiți unul de altul. Nu arată frumos împreună, dar se vede o chimie între ei. Te uiți la ei și nu-ți vine să crezi. Cuvintele, privirile, zâmbetele, atingerile, chiar și ochii ținuți uneori închiși îi ajută să își facă cele mai simple, frumoase și sincere declarații de dragoste “O să mă iubești întotdeauna? Chiar și atunci când voi fi bătrână?“, “Tu mă faci să fiu un om mai bun“, “Mă simt așa de bine cu tine“, “Ce păcat că nu poți să vii în week-end cu mine. O să-mi fie foarte dor de tine” etc etc etc. Au amândoi în jur de 2o de ani. El are 21 și conduce o afacere de jumătate de milion de euro pe an; îi aruncă o privire și un zâmbet și simte că lângă ea toată lumea are un sens. Ea are 19 ani și este elevă; în brațele lui, se simte iubită, respectată, importantă și matură.

Sună telefonul lui și răspunde relaxat, cu zâmbetul pe buze, fără a o scăpa vreo clipă din priviri.
– Da, e ok. (…) Buzăul a plătit? Hm, mai lasă-i un pic. (…) Știi ce te rog? Sună-l pe Valy de la Chișinău să trimită contractul. Voia un discount de vreo 20%, spune-i că-i ok. Nu câștigăm cine știe ce, dar măcar mai deschidem o piață nouă (…) Da, plec sâmbătă la Frankfurt. Ne auzim mai încolo, că am puțină treabă.

În 5 minute sună și telefonul ei. Răspunde un pic iritată ca și cum cineva sau ceva ar fi întrerupt ceva frumos.
– Nu știu, lasă-mă, că-s foarte stresată. Plus că avem mâine teză la matematică și n-am învățat nimic.

În realitate, el nu are 21 ani, ci 34. Doar că ea îl face să se simtă și să se comporte ca la 21 de ani. Cu entuziasmul ei își hrănește propriul suflet. O puștoaică de 18-19 ani i-a dat lumea peste cap, l-a făcut să chiulească de la birou, să spună “Te iubesc” fără să se gândească ce înseamnă, să fie mai puțin misogin… :)

Motivul pentru care bărbații mai în vârstă preferă puștoaicele nu are nicio legătură cu sexul. Nu este vorba că au pielea mai fină și carnea mai tare. Puștoaicele au și răspândesc bucuria vieții. N-au apucat încă să trăiască acele întâmplări și dezamăgiri care să le transforme în niște zgripțuroaice blazate intrate în protecție. Nu le este frică de ceea ce simt, nu le este rușine de ceea ce sunt. Nu cer în avans angajamente și garanții absurde. Sunt prea mici ca să aibă probleme reale, sunt prea mici să știe să își facă probleme reale. Bărbații trăiesc alături de ele partea frumoasă a vieții. Și asta e mare lucru.