10661871_386626488151637_147405743569675385_o

Principalul dușman al industriei muzicale este ea însăși

Industria muzicală este compusă din mai multe lumi. Imaginați-vă un triunghi: într-unul dintre vârfuri sunt artiștii, managerii, casele de discuri și organizatorii de concerte; în altul sunt presa și radioul, iar în cel de-al treilea vârf sunt cei care investesc în muzică (sponsorii). Deși aceste 3 lumi conlucrează (forțat), căci au nevoie una de cealaltă, viziunile lor despre muzică și despre gusturile publicului sunt complet diferite. Publicul urmărește triunghiul, îl vede ca pe un tot unitar și așteaptă să fie convins, fiind influențat de tot ce ascultă, vede și citește, de la cântecele în sine până la articolele și comentariile de pe bloguri sau de pe facebook.

Zilele acestea a devenit viral un articol de pe VICE, care demasca “4 lucururi despre cum se face muzica pop în România“. Articolul prezintă niște realități exagerate și ridicate… nu la rang de regulă, ci la rang de adevăr absolut. Totodată, el plantează în mintea oamenilor ideile străvechi că muzica se face pe și pentru bani, că undeva sunt alții extrem de talentați care n-au nicio șansă în fața vedetelor de carton, că managerii și impresarii sunt toți niște cocalari care fură și, desigur, că textele nu reprezintă pe nimeni. Noi, cei care lucrăm în industrie, râdem și ne bucurăm ca proștii “ce tare că în sfârșit spune cineva lucrurilor pe nume“, gândindu-ne că dacă oamenii vor citi, în sfârșit vor afla Adevărul despre Ei, căci întotdeauna există “alții” care sunt cei răi, în antiteză cu ai noștri, cei buni. De fapt, prin asemena articole, toți artiștii sunt coborâți de pe piedestal și puși într-o oală cu fotbaliști, asistente tv și vatmani. Iar acolo, în mulțime, nu mai interesează pe nimeni că Tudor Chirilă, de exemplu, chiar scrie niște texte cu semnificație și nici că Anca Lupeș este un manager foarte cult și civilizat care poate oricând să predea meserie.

Dar campania de demitizare a artiștilor români a început demult, odată cu emisiunea lui Măruță. Cântăreții erau puși în situația penibilă de a da un soi de examen la “cântat live”, iar prezentatorul dădea verdictul “are sau nu are voce“. De parcă pe Britney Spears sau pe Keisha o întreba cineva. Dar ele trăiesc și fac treabă serioasă într-o altă lume, paralelă cu a noastră. Acolo, la ei, Măruță purta numele de Letterman, iar artiștii mergeau la emsiune pentru a se pune în valoare. La noi, managerii se băteau pe spațiul din emisiunea lui Măruță pentru a-și face artiștii de râs în timp ce popularitatea lui Măruță creștea. Așa ceva nu o să vezi în România, dar e posibil să vezi orice artist român ținând o găină în brațe “așa, să facem caterincă de Iulia Albu“:

Parcă nu întâmplător, pe 1 aprilie, directorul unei stații radio majore (care mi-e și prieten, de altfel) publica pe blogul personal un articol numit “Cum să-i refuzi pe Ștefan Bănică, Smiley sau Holograf” din care citez “Nu mi-am permis niciodata sa spun ca o piesa sau alta e naspa pentru ca e ca si cum as spune unei mame ca plodul ei e urat cu spume“. Ce înțelege ascultătorul din asta? Că piesele de pe radio sunt niște capodopere în comparație cu cele pe care directorii de playlist sunt obligați să le refuze. Dar, desigur, ajunge la consumatorul de muzică și informația că artistul pe care el ar trebui să îl venereze, sună la radio cu textul “Hai, te rog eu, dă-mă la radio“. Adevărul este presupus și simțit de toată lumea. Dar e ca și cum ai citi pe blogul directorului de la Vodafone “am prostit fraierii și săptămâna asta cu o super-ofertă plină de steluțe și de note de subsol“; sau ai găsi pe blogul lui Băsescu articolul intitulat “Cum te mint politicienii să votezi cu unul sau cu altul deși ei sunt prieteni între ei“. Nu o să citești așa ceva deoarece ei au înțelepciunea de a își proteja tortul. Noi însă nu înțelegem cât de ineficient este să distrugem magia (din jurul unui artist) într-o industrie construită, prin specificul ei, în jurul acestei magii.

Înțeleg dorința de a spune. Oh, boy, câte aș avea de povestit și eu… Dar dacă ajungem să confirmăm toată îndoiala pe care muzica de pe radio o sădește în mintea ascultătorilor, vom fi tot noi cei care ne vom plânge doi ani mai târziu că pubicul nu mai respectă artiștii și, în consecință, că nu putem vinde cd-uri, mp3-uri, bilete sau că nu putem derula campanii publicitare cu ei. Mereu m-am întrebat dacă radiourile românești sună cum sună pentru că muzica românească este foarte proastă sau muzica românească este (in genere) proastă pentru că radiourile sunt cum sunt?…

Un alt prieten, reprezentant al unui site de ticketing, dar și organizator de concerte a simțit nevoia să scrie pe facebook că este o prostie pentru o trupă care cântă de 25 de ani să aibă bilete de 10 ron. Efectiv, ei au avut 1400 de spectatori în seara respectivă, încasând in jur de 3.000 euro la un concert de club în timp ce și-au expus muzica în fața a 1400 de oameni. Două săptămâni mai târziu, tot el simțea nevoia să comenteze faptul că un alt promoter a făcut o ofertă de reducere cu 50% la bilete cu ocazia Mărțișorului, iar asta înseamnă “bătaie de joc față de fanul care a cumpărat în presale”. Adică, dacă nu te simțeai jignit, fanule, pentru că tu ești mulțumit că îți vezi trupa preferată, fii atent: ai putea să te simți jignit!

De parcă nu e suficient cât rău ne fac ceilalți, nu ne putem abține să nu ne facem rău singuri. Acum 12 ani, Paraziții dadeau pe jos cu jumătate de industrie în aplauzele generale ale publicului, dar și ale presei (piesa lor intra, într-o ipocrizie vecină cu demența, în playlisturile posturilor muzicale înainte și după oricare altă piesă pe care o ironiza). Iar oamenilor le-a ramas că “live nu poate” (nimeni), dar “playback poate sa faca și o surdo-mută“. Ar trebui făcut un cartonaș dintr-acela cu ce crede artistul rebel că face, ce crede publicul că face, ce crede presa că face și ce face el de fapt.

Oamenii au alte griji decât frustrările noastre legate de muzică. La fel cum suporterii din fotbal au abandonat stadioanele din cauza scandalurilor, a sutelor de personaje dubioase și a miilor de acuzații de blaturi și de corupție, tot așa vor face cu artiștii noștri pasionații de muzică (de altfel, a devenit cool sa nu asculți muzică românească… ta-na-na-na-na!). Cu fiecare zi, prin fiecare articol defăimător pe care îl promovăm îi facem să creadă că totul este o mlaștină în care nu au ce căuta. Căci nimeni nu le spune că, de fapt, majoritatea cântărețelor nu sunt curve, că cei mai mulți dintre artiști muncesc foarte mult, că majoritatea celor din spatele artiștilor sunt foarte serioși și sunt oameni cu care poți avea o discuție de business foarte coerentă.

Nu mă adresez publicului, căci nu avem niciun drept să le cerem lor să își sacrifice din timp pentru a fi atenți la noi. Dar e momentul ca toți colegii noștri de breaslă să înțeleagă că notorietatea se poate construi și cu decență (măcar uneori), că trebuie să ne controlăm frustrările și nu în ultimul rând că avem nevoie unii de alții.

sunca-la-matrimoniale_517e32b9df6d0d

Je suis anuntul.ro

Firma care administrează unul dintre cele mai populare site-uri de mica publicitate, anuntul.ro, este urmărită penal pentru proxenetism, deoarece a acceptat (de facto a tolerat) publicarea de către utilizatorii săi a unor anunțuri prin care își racolau clienți pentru prostituție.

Asta îmi seamănă foarte mult cu dosarele penale de trafic de droguri. Dacă sunt 5 prieteni și le vine ideea să se drogheze, îl trimit pe unul dintre ei să cumpere droguri, atunci acesta din urmă este traficant, în sensul legii. Este metoda clasică a Poliției și Parchetelor din România de a obține câteva sute (mii) de condamnări pentru trafic de droguri, de a justifica banii destinați luptei împotriva drogurilor dar fără a se atinge cu adevărat de un traficant.

Acum, au trecut la prostituție. Oare faptul că în popor este denumită “cea mai veche meserie din lume” nu le spune nimic acestor idioți care ne guvernează? Prostituția nu va dispărea pentru că ai închis un site, nici pentru că așa își dorește Patriarhul sau Ponta (deși ar fi ironic ca tocmai El să își dorească asta) sau vreun procuror. Cât timp cineva e dispus să plătească pentru sex iar altcineva e dispus(ă) să facă sex pentru bani, cei doi se vor întâlni cumva.

Închiderea rubricii de anunțuri erotice de pe anuntul.ro nu doar că nu va stârpi fenomenul, dar îl va agrava. Dacă prin acest site orice fată putea să dea un anunț și să își găsească clienți în mod direct, acum ea va avea nevoie de adevăratele rețete de proxenetism. Un alt aspect interesant este că Statul român avea o problemă cu anunțurile de pe anuntul.ro, unde firma urmărită penal platește taxe pentru banii încasați. Astazi, însă, văd că există în continuare toate celelalte site-uri care taxează fetele la negru. Ba mai mult, publi24.ro de exemplu menține politica editorială pentru care proprietarii site-ului anuntul.ro sunt urmăriți penal. Nu mai vorbesc despre faptul că nimeni nu are vreo problemă cu saloanele de masaj erotic, după cum bine remarca Dragoș Stanca pe pagina sa de facebook.

Dar cel mai și cel mai grav este faptul că o instanță din România a intervenit în politica editorială a unei publicații online și i-a interzis să mai afișeze rubrica de matrimoniale. Acest articol la asta se referă: la protejarea libertății editoriale a oricărei publicații, nu la legalizarea, încurajarea sau susținerea prostituției.

Până la urmă ce a făcut anuntul.ro? A răspuns unei cereri a publicului. Așa cum susțin și posturile de radio și televizune că fac. Era imoral? Probabil că da. Dar cât timp emisiunea lui Capatos e on air pentru că “așa vrea publicul“, cât timp “What can I do în mintea mea ești tu” a rupt playlisturile posturilor de radio, de asemenea la cererea publicului, iar și Vița de Vie sau Paraziții au voie să facă cântece prin care să promoveze consumul de marijuana, cred că este un abuz al procurorilor și al instanței să interzici celor de la anuntul.ro să publice orice anunț ar vrea utilizatorii săi.

În urmă cu câteva luni, toți erați Charlie, oficial, pentru că dreptul la liberă exprimare nu poate fi oprit cu arma. Total de acord. Astăzi, în România, libertatea editorială este îngrădită prin amenințarea cu închisoarea. Așa că, da, astăzi, JE SUIS ANUNTUL.RO.

Constanta Vunk Acustic (25 of 112)

Visele artiștilor se împlinesc. E meseria noastră să îi ajutăm.

Tulcea Vunk Acustic (9 of 129)Sâmbătă, la finalul ultimului concert din turneul acustic “Înconjurul lumii”, trupa VUNK, prin vocea liderului sau, Cornel Ilie, anunța o extensie de 6 orașe, într-o etapă ce se va desfășura în luna mai.

Nu există nicio rațiune economică pentru care acest turneu să fie prelungit. În ultimele 23 de zile în care s-a desfășurat faza programată inițial, “Înconjurul lumii” și-a atins, iar pe alocuri chiar și-a depășit, toate obiectivele. În plus, nu există niște resurse financiare clare (de exemplu, un sponsor) care sa suporte încă 10-12 zile pe drum în 38 de oameni. Cu toate acestea, atunci când Cornel mi-a spus că vrea să continuăm, i-am răspuns fără ezitare “Facem!”.

Dincolo de cifre, nu trebuie să uităm că artistul are nevoie de libertatea de a își construi lumea, de a compune, de a cânta, de a scrie, de a crea, în general, fără să se gândească la Excel. Jobul meu este să fac ordine în Excel, iar în cazul de față, “ordine în Excel” înseamnă că trebuie să mai tai din cheltuieli, să găsesc surse suplimentare pentru încasări, nu să spun “nu facem asta pentru că îmi strică mie bugetul.

Nimeni nu are nevoie de un manager care sa îi spună “nu se poate”, “nu avem bani” etc. (pentru simplul motiv că asta știe și singur…). De exemplu, un artist atât de creativ cum este Cornel Ilie are nevoie de un management care să facă să se poată. Acesta este singurul merit pe care mi-l acord în ecuația VUNK: am reușit să îl las pe Cornel să zboare, să viseze și să știe că oricât de fantezist ar părea ceea ce își dorește el, echipa noastră va fi mereu în spatele lui pentru a transforma un vis in realitate. Mai departe, succesul vine din talentul și din munca lui.

La un alt nivel, Brian Message (este unul dintre cei mai importanți manageri din industria muzicală – reprezintă printre alții pe Nick Cave sau Radiohead) povestea anul trecut la o conferință cum a lansat un album al lui Nick Cave fară nicio campanie de promovare care să-l implice pe artist în interviuri, emisiuni, ședințe foto etc. pentru un motiv foarte simplu: era partea pe care artistul o ura. Atunci, Message i-a spus “Fă albumul cum vrei tu, concentrează-te doar pe asta și o să îl vindem fără promovarea clasică, dacă asta te deranjează“. Lăsându-i artistului libertatea de a fi creativ, albumul a fost excelent și s-a vândut excelent. :)

Managerii nu sunt magicieni. Nimeni nu poate să facă un idol din orice fată (talentată sau nu) care vrea să cânte și care așteaptă să îi scrie cineva muzica și textele, să îi aducă niște bani și să o tranforme în vedetă. Uneori, artiștii nu înțeleg prea bine că noi lucram cu materialul clientului, iar acesta este creativitatea lor, în timp ce unii manageri uită că jobul lor este să facă mai ușoară viața artistului, nu pe-a lor. Visele se împlinesc. Dar nu de la sine, ci cu multa muncă. Ai obligația să încerci, să greșești, să cazi, să te ridici. Dar cheia, după părerea mea, este să ai răbdare; căci orice vis are momentul lui.

Constanta Vunk Acustic (25 of 112)

Turneul “Înconjurul lumii” continuă în luna mai cu cel puțin 6 orașe. Pentru a contrazice parțial ceea ce am scris la început, Cornel simte altfel nevoia publicului de a vedea aceste concerte, iar subiectivitatea sa în relația cu fanii îi va satisface pe  aceștia. Ei sunt motivul pentru care există VUNK, iar la final, satisfacția lor va aduce și business-ul, care în momentul de față este piesa lipsă din puzzle-ul acestei decizii.

Zapada in Romania

Insolvența instituțiilor Statului

În ultimele zile, am avut cu toții ocazia de a da, din nou vina pe Stat. Mai întâi, ușor exagerat în cazul accidentului aviatic, apoi pe bună dreptate în cazul dezăpezirii. Sau a lipsei de reacție în fața înzăpezirii. Nu vreau să insist pe primul subiect, pentru că au făcut-o alții, dar voi reveni. Pe subiectul șoselelor și drumurilor înzăpezite, au apărut, ca la orice subiect trendy, și unii care au spus “În loc să puneți mâna pe lopeți, așteptați să vină Statul să vă dea zăpada”. Plus nemuritorul “pe vremea lui Ceaușescu… era altfel”. Ceea ce nu e 100% greșit, dar nici corect nu e.

Păi da, era altfel. Susțin în continuare ideea că nu te poți aștepta de la Guvern sau Primărie să-ți rezolve problemele; că pasivitatea socială nu duce la nimic bun. Însă: pentru ca tu, cetățene ,care scrii “puneți mâna pe lopeți” să primești un salariu lunar de 1500 ron, Statul încasează (cumulat de la tine și de la angajatorul tău) aproximativ 1000 ron. Plus taxe de drum, accize la benzină, taxe de poluare, taxe de prima înmatriculare etc. Dacă sfârșesc eu prin a da zăpada de pe drum cu lopata, vă întreb pentru ce mai plătesc taxe? Sau unde se termină răspunderea Statului? Sau când începe ea?

Căci, pe principiul ăsta, e simplu să fii Stat. Putem extinde: vreți acum servicii de sănătate? Nu luați voi mai bine 2 aspirine (eventual una a săracului) și așteptați să vă treacă? A funcționat atâția ani… Dar cum vrei să îți prind eu hoțul telefonului mobil? Hai, zău, pentru 400 ron vrei să mobilizăm Poliția și Parchetul? Ele oricum sunt preocupate să asculte telefoane și să dea amenzi de circulație pentru că ai mers cu 62  kmh în satul de pe drumul “național” nedezăpezit de CNADR, care ADMINISTREAZA drumurile naționale (doar băncile “administrează” conturile clienților mai pasiv, dar ăsta e un alt subiect). De educație, doar știți că n-avem bani…  Dați și voi niște bani la meditații, sau ce naiba, acum cu internetul ăsta copiii chiar nu pot să își găsească singuri informațiile? Nu mai vreau să continui cu hiperbola pe justiție, pentru că deja m-am enervat :). Dar sunt sigur că ați prins ideea.

Relația cetățeanului cu statul este una contractuală. Un contract obligatoriu, un soi de jaf legal cum îl numea un celebru sociolog britanic acum vreo 2 secole: tu le dai taxele, ei au grijă de problemele sociale. Problema este că Statul (în cazul nostru cel român, dar cu siguranță și altele de pe glob) nu prea își îndeplinește contractul. Spune că nu are bani. Și te enervează, pentru că tu i-ai plătit. Da, dar alții nu au plătit, replică el; sau nu au plătit suficient. Păi atunci, să ceară insolvența, așa cum se întâmplă în mediul privat. Să intre în reorganizare, să propună un alt model statal, căci așa cum merge el, e clar că nu duce nicăieri.

Aproape off-topic, fix d-asta s-a cerut ca cineva dintre autorități să plătească în cazul accidentului aviatic: pentru că ne face să ne întrebăm “cu ce se ocupă instituțiile statului?”. Clar că nu era nici treaba lui Ponta nici a lui Stroe și nici a primarului din Beliș să găsească avionul. Mai mult, după cum am zis-o pe pagina pe de facebook, consider că dacă am avut 75% supraviețuitori, operațiunea de salvare a fost, cinic, un succes. Dar situația în sine ne amintește că plătim taxe și Statul nu face nimic. Că avem obligații, nu și drepturi. Cu excepția celui de a-i vota. Pe ei. 

smoking_by_nextgirl

Restart.

Cred că v-am mai spus că îmi plac diminețile târzii. Atunci când iei un mic dejun pe la 10-11 și nu e chiar nimeni pe stradă sau în jur. Iar dacă este cineva, încă nu s-a trezit suficient de mult încât să facă gălăgie sau să se facă remarcat. Într-una dintre aceste dimineți, îmi beam frumos cafeaua pe o terasă când a apărut la masa de-alături o familie de sud-africani. Bănuiesc că erau sud-africani după tricourile cu simbolurile naționalei de rugby ale acestei țări pe care le purtau cei doi copii. Și după accent. Păreau expați pentru că ciupeau un pic de română, aveau o mașină și păreau semi-integrați. I-am studiat un pic și i-am invidiat: 2 oameni de 35-40 de ani cu 2 copii vin tocmai din Africa de Sud să se mute în România. Transmiteau o liniște, o relaxare și o stabilitate pe care doar expații o au (ce drame or avea și ei în sufletul lor sau de ce s-or fi mutat la mii de mile distanță doar ei știu; asta nu contează în economia articolului, căci scriem pe principiul “nu lăsa realitatea să strice o poveste bună“).

Mulți s-ar întreba de ce s-ar muta cineva în România, când mai toți vor să plece de aici. Eu am descoperit Bucureștiul acum câțiva ani prin ochii fostei mele prietene thailandeze. Căutând cu disperare să o fac să îi placă aici, ștergeam cu buretele toate preconcepțiile, poveștile și mizeriile din fiecare loc. Ce rămânea? Un oraș frumos, chiar special în felul lui. Am făcut zilele trecute, involuntar, același experiment în Centrul Istoric al Capitalei. Mă plimbam printre sutele dacă nu miile de oameni, într-o aglomerație colosală, cu muzica urlând haotic din fiecare pub, bar, club și terasă, cu toți oamenii fumând fiecare fix unde vrea… Deși pentru oricare dintre noi este o atmosferă ușor apocaliptică, deranjantă de multe ori, n-ai cum să nu recunoști că tot haosul ăla este, de fapt, o oază de libertate. Pentru niște australieni veniți în vacanță care nu pot nici măcar respira altfel decât spune legea statului lor sau pentru niște francezi care nu au voie să fumeze într-o cafenea, un loc în care literalmente poți face orice, în care totul este foarte ieftin și unde ești într-o siguranță totală, este fix Paradisul. Mă uitam, comparând cu alte centre de distracție de pe planetă și am ajuns la concluzia că centrul vechi este unul dintre cele mai tari locuri de pe Pământ la capitolul distracție-depravare etc. Comparabil cu Bang-la Road din Phuket, doar că acolo este prea puțin prietenos cu publicul feminin. Pe de altă parte, cred că asta îi lipsește orașului nostru pentru a deveni o Mecca a depravării europene: acele sute de fete care sunt deja acolo sa agățe străini pentru “one hour honeymoon” să fie mai evidente. Și noi să nu o mai ardem pios-intelectual. Până la urmă, la fel cum turiștii merg la Amsterdam mai mult pentru droguri și sex decât pentru Muzeul Van Gogh, să nu ne facem iluzii că Ateneul și Casa Poporului sunt mai atractive decât o fată disponibilă pe tocuri, cu fustă scurtă și cu un decolteu spectaculos, nu!?!

Revenind la expați, căci am tendința de a uita despre ce e vorba, îmi plac. Mi se pare frumos să îți schimbi locul lui “acasă” atunci când simți că asta vrei să faci. Să o iei de la început într-un loc nou, să îți faci un anturaj nou, să te tâmpească stupizeniile locale… mi se pare minunat. Citeam undeva o chestie care mi-a plăcut mult: un studiu care spunea că oamenii care călătoresc mult sunt în “căsnicie” niște parteneri mai buni, pentru că sunt mult mai toleranți și pentru că au dezvoltat acel simț al atenției la normele locale, respectiv la nevoile celuilalt atunci când vorbim despre o relație. Când ești departe de locul unde ai crescut, unde ai cei mai vechi prieteni, totul se vede altfel…  Și totuși. Un singur lucru poate sta în calea fericirii obținute prin relocare: să nu fugi. E frumos să pleci pentru că vrei asta, atunci când simți că e un pas firesc. În niciun caz să nu fugi de problemele tale atunci când vrei să te muți. Nici să nu o faci pentru bani. Problemele tale, mai ales atunci când sunt în tine, te vor urma și în Mozambic și în Danemarca și în Brazilia și în Australia. Maxim, le vei păcăli câteva săptămâni (sau, cu puțin noroc, câteva luni) până se prind ele unde ești :D. Apoi, va durea și mai tare, pentru că ți-ai irosit ceea ce credeai a fi un Joker.

ileana

Da, dar tu ești Vărsător

București, mai 2013, un scriitor mediocru încearcă să scrie un basm.

Făt Frumos ar putea purta numele de Florin, iar pe Ileana Cosânzeana, cel mai probabil o cheamă Alinutza (ca în bancurile cu același nume). El este fotograf, ea corporatristă. Viața, în marele său cinism, i-a făcut totuși să se întâlnească. Autorul insistă, de dragul conceptului de basm, că s-ar fi îndrăgostit unul de altul. Dar Făt Frumos (a.k.a. Florin) nu este chiar (din) lacrimă, căci în viața asta le cunoscuse, printre altele, și pe Elena, și pe Roxana și pe X Mădălina care, mă-nțelegeți, îl făcură total impur, atât la trup cât și la suflet. Tatăl Alinutzei, pe de altă parte, nu era Verde-Împărat, ci un bețiv ordinar care își bătea soția sub ochii tinerei Ilene Cosânzene a vremurilor noastre. Tânăra a tras instinctual concluzia că “așa-s bărbații și acesta este modelul de familie, mai bine nu se poate”, în consecință s-a aruncat cu viteză în brațele primului bou pe care l-a întâlnit. Autorul îl numește generic Ion, parcă pentru a sublinia faptul că este un țăran. Ion joacă în basmul anului 2013 rolul Zmeului, căci cu nesiguranța pe siguranța sa a reușit să o captiveze pe Alinutza. În fine, lipsește din poveste Muma Pădurilor. Pentru că este inutilă.

Față de basmele de odinioară, Florin nu trebuie să treacă prin capcanele puse de Muma Pădurilor și nici să se bată cu zmeul. E băiat educat și oricum nu ar fi recurs la violență. Alinutza însă citise într-o revistă glossy dedicată sexului frumos un articol inspirațional cu titlul “Cum să te convingi că ai găsit bărbatul potrivit” (personal, l-aș fi numit “Cum să te păstrezi nefericită și să mori singură”, dar eu sunt misogin), care i-a dat multe idei de încercări la care să-l supună pe bietul băiat, ca să fie sigură că nu se arde. O alta deosebire față de basmele clasice este că în basmul anului 2013, Făt Frumos nu mai are de trecut 3 probe. Nu știe nici dracu’ câte obstacole are de trecut. O întreabă pe Alinutza de ce alege să fie nefericită cu țăranul de zmeu și ea spune că îl iubește. Insistă în naivitatea lui de artist fotograf : “Bine, dar se poartă mizerabil cu tine...”, dar ea îi răspunde “Eee… lasă-mă-n pace, nu știu eu cum sunteți voi bărbații?!”. Trec luni după luni și Ileana Cosânzeana epuizează încet-încet ideile geniale din revistă. Florin o surprinde cum zâmbește pe ascuns mulțumită că, în sfârșit, cineva a trecut toate probele, și crede că vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți. O întreabă “Acum ai înțeles că te iubesc?”. Numai că, surpriză, Alinutza i-a răspuns: “Da, dar tu ești Vărsător, iar eu sunt Taur și eram sigură de la început că n-o să meargă, deci mai bine o lăsăm așa”.

Articolul mi-a fost inspirat de o discuție cu prietena Andreea Berghea în care îmi spunea că îi vine greu să creadă că mai sunt bărbați care visează la povești de iubire ca-n basme pentru copii. Dragă Andreea, pentru fiecare poveste de dragoste eșuată, pentru fiecare basm transformat în tragedie, există un “el” nor o “ea” care sunt vinovați. Nu “bărbații” sunt niște porci și nici “femeile” niște curve. Nu. Sunt doi indivizi care aleg, din diverse motive, să trăiască sau să nu trăiască o iubire ca-n povești. Cea mai tristă parte este că atunci când unul alege să facă pe deșteptul, alege și pentru celălalt…

edina_2x24

Lecții de viață – best of

În decursul timpului, pe pagina de facebook a blogului am aberat în voie sub forma unei mici serii numite “Lecții de viață”. Micile mele “quotes” au început în luna septembrie și n-au avut nicio regularitate. Unele dintre ele sunt chestii funny spuse prin cluburi când eram în turneu cu Vunk și de aceea se referă la alcool și femei :). Era o perioadă tare drăguță. Două dintre ele nu-mi aparțin sub nicio formă, sunt citate – unuleste o replică din filmul “As good as it gets”, celălalt este un text din cartea 99 francs scrisă de  Frederic Beigdeber. Unele sunt mici revelații descoperite în viața de zi cu zi (o parte dintre ele mi le-am amintit chiar acum în timp ce săpam pe propia pagină de Facebook).

1. E mai bine in vacanță decât la muncă
2. Cea mai buna parte atunci cand nu ai bani este iluzia ca ai putea fi fericit daca ai avea bani…
3. Daca am trait fara ea 32 de ani, cat de greu poate sa fie sa treaca noaptea asta?!?!
4. Decât să privești jumătatea goală a paharului, mai bine umple paharul cu niște Bushmills și nu mai abera!
5. N-ai cum sa cumperi o sticla de whiskey, iar a doua zi dimineață să nu fie pe jumătate goală; că-i păcat.
6. Nicio pițipoancă nu e suficient de pițipoancă dacă n-are pe facebook o poză cu un copil în brațe și cu textul “Viața mea” sau similar. Abia la primul comentariu, aflăm că este “nepoțica 
7. În orice viață frumoasă, sunt mai multe zile urâte și triste decât zile bune și fericite.
8. Suntem nostalgici după copilărie pentru că atunci nu știam că putem face sex, așa că găseam multe alte metode de satisfacție.
9. Metroul e adevaratul Bamboo. Toate sunt acolo.
10. O relație eșuată este cel mai bun motiv să nu începi alta…
11. Diferența dintre o zi bună și una proastă, dintre o lună bună și una proastă, dintre un an bun și unul prost este de doar un telefon…
12. Atunci când ai prea multe de făcut și nu știi în ce ordine să le faci, apucă-te de altceva, preferabil non-lucrativ și total recreativ!!
13. Dacă trimiți smsuri când te îmbeți, vei avea o lectură extrem de interesantă a doua zi. O găsești în “sent”.
14. Nu există gest mai optimist decât să păstrezi hainele care ți-au rămas mici, pe criteriul că “poate slăbesc la loc“…
15. Cum faci să ai o relație disfuncțională de lungă durată? Nu o oprești în primele luni, când simți că nu e ce trebuie, după care nu o mai oprești pentru că, deh, doar sunteți de atâta timp împreună…
16. Sinceritatea este apreciata doar in filme. Si in povesti motivationale.
17. “Don’t ruin everything by being you“
18. Când îți trece prin cap să îți faci planuri, amintește-ți de toate planurile care nu ți-au ieșit.
19. Strecurătoarea nu poate fi spălată temeinic.
20. Timpul nu rezolvă problemele, ci doar le adâncește.
21. O femeie este motivul pentru care un bărbat se poate lasa sau se poate apuca de băut.
22. Frustrarea nu înseamnă atitudine.
23. “Fericirea este eșecul nefericirii”
24. Dacă e soare afară, nu înseamnă că e și cald… (Bbbrrrrr….)
25. Dacă vrei cu orice chip să fii nefericit, analizează în continuu problemele, întâmplările și chiar viața ta în general.